ROMÂNIA este handicapată de nepotism, mediocritate, impostură și impostori!

ROMÂNIA este handicapată de nepotism, mediocritate, impostură și impostori!

În România, unii români dau șpaga ca să obțină un loc de muncă la Stat. Pentru ei sau pentru loazele lor care nu știu să facă absolut nimic.

Afirmația mea are conținut, știți foarte bine acest lucru. Mai ales că numărul celor angajați la Stat a crescut exponențial, din 1990 și până astăzi, în condițiile în care populația a scăzut dramatic.

În 1990 erau 800 000 de funcționari publici, astăzi „papă” o pâine peste 1,2 milioane de „profesioniști”. Sigur, există funcționari publici onești, muncitori, corecți. Dar, câți?

Când nu poți face nimic altceva, soluția este un loc de muncă la Stat. Nu contează care, unde, cum. O leafă să vină, să mănânce și gura lui o pâine.

Statul român a devenit un azil, un loc în care „impotenții” supraviețuiesc parazitar, din munca celorlalți.

Nu se vorbește nici despre această anomalie, nu se cade, nu se face, nu-i tocmai corect.

Nimeni, niciodată, în aproape cei 30 de ani scurși de la momentul în care Iliescu prelua conducerea „turmei”, nu și-a asumat o evaluare obiectivă și cu adevărat critică a întregului aparat al funcționarilor publici.

De ce? Este foarte simplu! Funcționarul public nu este un om liber, este înspăimântat de posibilitatea pierderii locului de muncă, își ascultă orbește șeful, este obedient, fricos, dependent, ușor de manevrat.

Ca atare, atâta vreme cât obținerea unui loc de muncă la Stat este condiționată de șpagă sau de simpatie politică, România va rămâne handicapată.

De nepotism, mediocritate, mizerie morală, nesimțire, impostură și impostori.

Grav este că cei care muncesc și generează plusvaloare în această țară țin din munca lor pe alții, incapabili să priceapă un lucru extrem de simplu!

Că nu este corect!

Comentariile nu închise.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: