Vă spun, pentru o vreme, cu maxim respect…LA REVEDERE!

Vă spun, pentru o vreme, cu maxim respect…LA REVEDERE!

Mă gândeam astăzi care ar putea fi cea mai mare grozăvie pe care ar putea să o trăiască românii…

Și, citind pe un site cele mai recente declarații ale lui Tăriceanu, mi-am dat seama că, ferească Dumnezeu, asta ar putea fi!

Grozăvia generată de probabilitatea, mică din punctul meu de vedere, ca cele spuse de acești „samurai” ai suveranității să fie livrate poporului însetat de sânge european…din convingere!

Cu alte cuvinte, nu din episodică oportunitate politică, vezi prezidențialele care se apropie, ci din viscerale credințe interioare, cimentate de vârstă si diverse experiențe.

Încă lucrez, pentru a-mi mai da o șansă în această țară, cu ipoteza că avem de a face doar cu o gașcă insalubră de impostori politici care, preluând din mers exemplu de oligofrenie naționalistă a premierului Ungariei, hrănește electoratul cu dumicați antieuropeni pentru a obține la schimb voturi, putere.

Este lesne de constatat că doar în țările Uniunii Europene din fostul spațiu sovietic avem de a face cu astfel de poziționări.

De ce oare? Că suntem mai săraci? Mai proști? Că europenii chiar ne doresc răul și Tăriceanu, mesianic, ne salvează?

Sincer, abandonat de răbdare și de energia necesară unei astfel de evaluări, renunț, pentru o perioadă, nu-mi dau seama acum cât de îndelungată, la a mai scrie aici despre ce consider eu că ni se întâmplă.

Motivul, în simplitatea și chintesența sa, este unul singur și nu are legătură, așa cum v-ați fi așteptat, cu „zidul prostiei”, similar, metaforic vorbind, cu un altul mult mai celebru.

Din contră! Are legătură cu o realitate mult mai crudă, cu un diagnostic letal și personal pe care mi-am permis să-l pun îngustului univers în care mă mișc, fără nici un spor.

Abandonul colectiv pe care îl remarc zilnic. Lehamitea, resemnarea, nepăsarea și imunitatea dezvoltată prematur de inteligențele „violate” fără milă și sistematic de această incredibilă și românească dictatură a prostiei!

Acesta este motivul, altul nu există! Și, decât să constat cu amărăciune că la prea puțini asemenea mie le pasă ce-i cu țara asta, mai bine-mi văd de ale mele, mici, mărunte, meschine!

Nu port pică nimănui! Alții, cei mai mulți este adevărat, au ales să trăiască. Așa cum știu, așa cum pot, așa cum li se spune, așa cum li se permite.

Mai bine sau mai rău, cu mai multă sau mai puțină suferință. Dar trăiesc!

Nu le pasă de ceilalți, de comunitatea lor, de minciunile care li se spun, de impostorii care-i conduc.

Și atunci, pentru numele lui Dumnezeu, dacă pe „ai mei” nu-i mai interesează…a mă băga zilnic în seamă aduce mai degrabă cu o nevroză încă nediagnosticată decât cu o programatică și asumată poziționare publică!

Având în vedere că dement nu sunt, prost nu sunt, ipocrit deloc, care să fie cauza pentru care, cu bună șțiință, mi-aș dori să fiu ridicol?

Nici una! Motiv pentru care, pentru o vreme, vă spun, cu maxim respect…

La revedere!

Comentariile nu închise.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: