TOCILARUL ȘI VAGABONDUL, la o șuetă, pe străzile Berlinului…

Tocilarul și vagabondul…

Fotografia a fost realizată la Berlin, în perioada interbelică.

În dreapta, Țuțea, cu privirea-i inconfundabilă ce nu avea să-i moară decât o dată cu sufletul, într-o friguroasă iarnă de decembrie.

 

În stânga, Cioran, feciorelnic, asumat parcă în detaliu de lunganul vagabond, mai mare și mai șmecher.

Amiciția fizică dintre ei a durat atât cât au permis alde Ana Pauker, Drăghici sau Vasile Luca, niște oligofreni scelerați. Apoi, au comunicat cu ajutorul textelor.

Cioran va pleca la timp din infernul ce avea să vină. Cel de-al doilea, mult mai conectat la realitățile vremilor, rămâne ca un prost în țară și va sfârși, în mizerie, asemenea unui închipuit samurai care-și dorește să moară pentru stăpân.

Un stăpân abstract, definit de misticismul său halucinant ca fiind „Dumnezeul român”.

Am revăzut un documentar despre nea` Petrache Țuțea. A avut coaie!

Tocilarul din mansardă nu prea a avut și a recunoscut acest lucru într-o scrisoare a sa către Noica! Ceva mai târziu.

Respect pentru amândoi, admirație pentru vagabond!

Să le recitim operele! Amândurora, pentru că merită! AICI și AICI!

România modernă a început cu oameni ca ei și bag seamă că se va termina cu oameni…ca noi.

Din păcate, în aceste zile, ale anului Centenar!

Un gând despre „TOCILARUL ȘI VAGABONDUL, la o șuetă, pe străzile Berlinului…

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: