Despre DEFĂIMARE și SPAIMA că probabilitatea să ajungă PREȘEDINTE…CREȘTE!

Despre DEFĂIMARE și SPAIMA că probabilitatea să ajungă PREȘEDINTE…CREȘTE!

Nu există o nebunie mai mare decât să pui înaintea interesului individului interesul națiunii din care acesta face parte. Se numește totalitarism!

Așa cum, să recunoaștem cu toții, nu poți face din pronunțarea repetată a cuvântului „suveranitate” o virtute ca și cum, ceilalți, dacă nu-l glăsuiesc atât de des ca tine, nici nu prețuiesc acest concept. Deloc!

Paradigma politică a României s-a schimbat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 martie. PSD are candidat pentru prezidențialele din toamna lui 2019, iar congresul a fost organizat nu pentru închipuite rezolvări de dispute interne de partid ci pentru avanpremiera unui fenomen care va transforma România într-un veritabil laborator social distopic.

Despre ceea ce sunt sigur că urmează voi scrie cât de curând, într-un material mult mai generos, argumentat și anticipativ.

În această seară aș dori să aștern câteva gânduri despre defăimare și despre perversul ei potențial letal pentru fireasca critică rațională care guvernează și validează democrațiile autentice.

Așa, între uși, un domn care face politică de performanță, consiliat la cel mai înalt nivel de expertiză de niște băieți foarte deștepți (atenție, nu glumesc!!!), a aruncat în spațiul public o temă nouă.

Individul este absolut proactiv, generează agenda publică, ține toate „reflectoarele” pe el, știe ce face, nimic nu este întâmplător. Voi explica în zilele următoare ce și cum…

Mă întorc la defăimare și la riscurile pe care legiferarea unui delict așezat juridic împotriva acesteia le poate genera, cu aplicabilitate imediată.

Socrate, iubitor declarat al democrației, a fost și cel mai aprig critic al acesteia. De aia a și murit, condamnat la moarte de cei care, vezi Doamne, mai democrați decât însuși Socrate, au decis că acesta a defăimat Atena și noile ei valori democratice.

Orice democrație de pe acest Pământ are legi care incriminează insulta sau calomnia. O lege care să ne oprească să vorbim urât despre țara noastră, despre statusurile ei, va aluneca extrem de repede către o zonă interpretabilă. Exemplele stau frumos rânduite în cărțile de istorie.

Zona despre vorbesc este cea în care defăimarea națiunii va însemna, de fapt și de drept, defăimarea conducătorilor ei. A doua zi dimineața, după publicarea unei asemenea legi în Monitorul Oficial, pe mine mă vor lua de acasă, dimineața, la 6.00!

Pentru că asta fac, de cel puțin un an de zile, pe acest blog. Critic fără menajamente, în aproape toate textele mele, această țară, halul în care ea a ajuns. Critic politicieni, profesori, funcționari publici, miniștri, purtători de cuvânt, popi, doctori, critic Biserica, critic pe toți cei care, în opinia mea, nu sunt ce ar trebui să fie sau cum ar trebui să fie.

Critic argumentat, încărcat emoțional sau nu, în baza convingerilor mele despre muncă, concurență, competență, onestitate, respect și toleranță. Asta înseamnă să trăiești liber, într-o țară liberă și să nu faci închisoare doar pentru că nu ești de acord cu o majoritate absolut mediocră ca să nu spun imbecilă.

Nu de închisoare îmi este spaimă, Liviule, ci de probabilitatea, din ce in ce mai rezonabilă, că vei ajunge președintele României.

 Pricepi? 

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: