Despre uluitoarea minciună ISTORICĂ ȘI ISTERICĂ și frica noastră de reacție!

Isterică…

Încovoiat pur și simplu de atâtea și atâtea întrebări și „flancat” cu maximă „responsablitate” de spiritele senine și liniștite ale celor împăcați dintotdeauna cu mizerabila lor condiție de pseudocetățeni, mă revolt, cum ar veni socratic, și pun, la rândul meu, o singură întrebare.

Nu tuturor, deoarece, firesc, nu am pretenția oracolului de la Bălcești care dă de pământ cu cârja-i găurită de vreme și de viermi, ci doar celor care, discreți, parcurg în liniște angoase similare cu a mea.

Am căutat în interiorul precarei și limitatei mele inteligențe un set rezonabil de motive care să cauționeze nevrednicia cu care, balsamic aproape, de lingem rănile, deschise încă, în speranța unei miraculoase vindecări spirituale care să aibă legătură cu proasta înțelegere a rolului pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l aibă în CETATE.

Din păcate pentru bunul mers al trebilor din CETATE, noi, românii, avem mereu altceva mai bun de făcut decât să fim prezenți în momentele în care, cel puțin declarativ și formal, ar fi nevoie de un punct de vedere comun, reprezentativ.

Nu-mi este clar de ce, de exemplu, la adunările Asociațiilor de proprietari nu este niciodată cvorum, cel mult unul stabilit de pensionarii cu suficient timp la dispoziție. Așa cum nu-mi este nici astăzi clar de ce implicarea civică atât de necesară reglajelor de finețe de care are nevoie o democrație la pubertate, așa cum este a noastră, lipsește cu desăvârșire.

Cei care ne conduc astăzi au câștigat alegerile sprijinindu-se pe o fără seamăn FRAUDĂ ELECTORALĂ. Una au spus în campanie, alta fac de doi ani de zile. Și, cetățeanul lipsește.

Pot înțelege să nu reacționezi sau să tolerezi derapaje mult mai simple, de moment, eventual contextuale.

Pot pricepe rațiuni mărunte care definesc, cel mult cromatic, un mic proiect politic, un proiect de oraș, o demnitate. Dar nu un proiect sau un parcurs de țară!

Nu pot pricepe de ce tăcem, dacă minciuna a fost soluția de acaparare a puterii. Am fost mințiți, știm asta și asistăm catatonici la evenimentele din care, cu sau fără voia noastră, facem parte.

Minciuna este o mizerie. Oricum, oricând și de oricine spusă. Dar, atunci când o națiune este încolonată într-o direcție care nu are nici o legătură cu orizontul despre care i s-a povestit când a acceptat oferta, minciuna devine istorică și…isterică.

Istorică pentru că este, zic eu, o premieră unică și irepetabilă, de o asemenea anvergură!

Isterică deoarece minciuna despre care vă spun urlă pur și simplu..dar noi ne prefacem că nu o vedem și, absolut ciudat, am decis să nu o mai băgăm în seamă.

Acum, întrebarea: De ce ne prefacem că nu am fost mințiți, că nu s-a întâmplat acest lucru? De frică?

Un gând despre „Despre uluitoarea minciună ISTORICĂ ȘI ISTERICĂ și frica noastră de reacție!

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: