DOAR 5(cinci) ÎNTREBĂRI INCOMODE pentru politicianul român, indiferent care-i este numele!

Întrebările mele nu așteaptă răspunsuri. Normal ar fi ca acestea să genereze, la rândul lor, alte întrebări, în rândul cititorilor, al celor care au făcut o preocupare din atenția cu care privesc evoluția societății românești!

Sunt doar 5(cinci), nu sunt multe…

Care să fie motivul pentru care s-a optat definitiv pentru păstrarea votului pe liste, efectul decizie tale, politicianule român, este că noi, anonimii, nu mai știm cine ne reprezintă, nominal, interesele? Ce ai de gând să faci în acest sens?

Care este motivul pentru care tu, politicianului, mandatat fiind de voturile cetățeanului, după ce ajungi în Parlament votezi cum vrea partidul din care faci parte nu cum ar dori cei care te-au ales! Ce ai de gând să faci și în ACEST SENS?

Democrația româneasca este în toate felurile, mai puțin democrație reprezentativă, în condițiile în care prezența la vot scade de la an la an, iar majoritățile pe care le clamezi tu, politicianule, sunt, în fapt, eșantioane marginale de 18-20% din populația cu drept de vot a țării! Ce ai de gând să faci în acest sens, politicianului? De ce nu îți asumi implementarea unui amendament la pachetul de legi electorale, care să prevadă votul obligatoriu, pentru creșterea gradului de reprezentativitate a democrației noastre? De ce îți este teamă?

De ce, politicianule, noi, românii, trebuie să facem ce vrei tu și tu, politicianule, nu faci ce ne dorim noi, nu faci lucrurile pentru care te-am votat și te-am trimis în Parlament?

În slujba cui te afli, politicianule? În slujba alegătorului anonim, a celui care te-a votat, a cetățeanului sau în slujba Statului și a instituțiilor sale strângătoare de biruri și născătoare de noi norme care ne îngrădesc din ce în ce mai mult libertatea?

Mulțumesc anticipat pentru share, răspunsuri de la indivizii ăștia eu nu mai aștept!

Un gând despre „DOAR 5(cinci) ÎNTREBĂRI INCOMODE pentru politicianul român, indiferent care-i este numele!

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: