De ce este OMUL POLITIC primitiv și incapabil de reverență față de alegător?

Politic…

A se stabili de la bun început că există excepții, iar acestea întăresc regula. În al doilea rând, se cuvine să precizez că generalizarea este singura soluție de a defini, într-o măsură convingătoare, realitatea mediului politic românesc!

1. Omul politic nu împarte. Nimic, cu nimeni. În centrul meschinului său univers este EL, nimeni altcineva, iar apartenența, evident vremelnică și contextuală, la clasa conducătorilor, a „păstorilor”, așa cum scria Platon, îl transformă într-un aprig apărător al „castei”, înțelegând, într-un mod absolut primitiv, că doar apărând clasa dominatoare și normele ei, va supraviețui și el, ca individ. Așa că nu trebuie judecați pentru un astfel de comportament, mai degrabă înțeleși, evaluați și abordați ca atare. Deranjați un roi de viespi, atentați la fagurii ascunși sub scândurile podurilor…și veți vedea cum arată un atac coordonat împotriva unui „inamic”!

2. Orice fel de „insert” din partea „turmei”, cu referire exactă la presiuni ale poporului față de clasa politică, nu face altceva decât să cimenteze relațiile deja existente în lumea lor, a oamenilor politici. Accesul direct la putere, exercitarea acesteia, mirajul superiorității sociale și a statutului, căpătat tocmai ca urmare a votului primit de la cel ulterior disprețuit, sunt motive suficient de puternice pentru a-l determina pe omul politic să nu renunțe la ceea ce, istoricește vorbind, pare că-i aparține de la facerea lumii. De câte ori ați încercat să luați mâncarea din fața unui câine flămând, mâncare pe care, nu-i așa, de bună credință, i-ați oferit-o cu doar câteva secunde înainte?

3. Lipsa de reverență față de alegător este o „filosofie” validată de cei 28 de ani trecuți de la secunda în care ne imaginam că vom trăi altfel. De câte ori v-a bătut la ușă demnitarul pe care l-ați votat, să vă întrebe dacă aveți nevoie de ceva anume sau dacă vă confruntați cu o anumită problemă? Nu, nu în campaniile electorale, oricând altcândva! Nu vi s-a întâmplat? Nici mie! Știți care este numele parlamentarului care este „arondat” curcumscripției electorale pe raza căreia locuiți? Nici eu! De aia s-au întors la votul pe liste. Așa au denominat responsabilitatea. Deci, nici vorbă de reverență față de tine, de mine, de oricare altul. De ce? Pentru că nu mai face parte din lumea ta, ci din lumea lui. Din lumea ta a plecat și el, ajutat de tine și de alții. Din păcate, acum te consideră prea prost ca să te mai bucuri de serenisima lui atenție!

Și, multe ar mai fi de spus…completați și voi!

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: