Lumea NOASTRĂ este STRÂMBĂ! Dar alta nu avem! Din păcate!

Lumea…

Lumea-i strâmbă. Cel puțin a noastră, a românilor. Oamenii deștepți, onești, educați, stau în banca lor, merg la serviciile lor, își cresc copiii lor.

În replică, cei diferiți de ei, sunt mult mai gălăgioși, apar la televizor, conduc țara, nu au rușine, dar nici câtă școală ar trebui nu au, ca să apară la televizor sau să conducă țara. Zic! Poate greșesc, dar zic!

În această țară, de nepermis de multă vreme, se vorbește, cu obsesie medicală aproape, doar despre pensii și ajutoare sociale.

Despre trecut, multă vorbă despre trecut. Câteva cuvinte despre prezent, absolut nimic despre viitor.

Sașii transilvăneni aveau o vorbă: prima generație…moarte, a doua generație…neajunsuri, a treia generație…PÂINE!

Am preluat acest silogism dintr-un comentariu postat de unul dintre cei mai activi membri ai acestei comunități, Wolfgang Christian Drothler, român plecat de multă vreme din țară, stabilit în Karlsruhe. Interpretați fiecare cum doriți aceste cuvinte.

Lumea-i strâmbă pentru că cei gălăgioși vor să mănânce la fel de bine ca cei discreți și muncitori.

Lumea-i strâmbă pentru că cei gălăgioși, leneși și fără carte vor să trăiască la fel ca ceilalți, opozabili lor.

Vor mai mult, din ce în ce mai mult! Cer de fiecare dată, iar dacă nu primesc când cer…se supără, în felul lor, ca „isteții” pe sat!

Dar, să fim cinstiți și să recunoaștem că primesc oricum, fără să ceară. De la Stat!

Iar Statul, ca să le dea lor, iau de la alții, de la cei cinstiți, discreți, cu locuri de muncă bine plătite și cu multă carte. Despre acest subiect s-a scris foarte mult, dar aici am găsit un punct de vedere rezonabil!

De asta-i strâmbă lumea! Că-i ținem și pe alții, din munca noastră, fără să ne întrebe cineva dacă și cum vrem să facem acest lucru!

Pensionarii trebuie să primească pensii atât de mari cât poate susține economia acestei țări, nu mai mari, nu mai mici!

Iar ajutoarele sociale destinate celor care pot munci dar nu o fac, trebuie imediat sistate.

Se întâmplă ce-am scris mai sus? Nici vorbă! De asta-i strâmbă lumea asta…dar alta n-avem!

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: