De ce FANATISMUL RELIGIOS omoară oameni, în direct, la televizor?

Fanatism…

Popoarele se definesc istoric, își construiesc prezentul și viitorul pe tradiții și stereotipuri.

Popoarele au, fiecare, un caracter aparte. Unele sunt profund religioase, altele mult mai deschise și cu un set de calități care permit adaptabilitate.

Olanda, Danemarca sau Norvegia sunt țări unde toleranța corect înțeleasă permite, garantează chiar, evoluția.

Iran, Siria, Egipt sau Turcia sunt națiuni unde forța stereotipurilor stăpânește, fără milă, poporul.

Orientul Mijlociu a fost, este și va rămâne zona în care faliile culturale se accentuează de la an la an, iar radicalismul religios va cauționa în continuare violența.

Sigur voi deranja pe unul sau pe altul, dar, în opinia mea, islamul moderat, ca formă de agregare a identității culturale a unei națiuni, a pierdut de foarte multă vreme bătălia în fața violentului mesaj radical al imamilor.

Capacitatea de adaptare a popoarelor este la fel de abstractă, teoretic vorbind, ca și o chiuvetă de bucătărie.

Realitățile sunt atât de evidente, încât își poate da seama până și un profan că eternul conflict din Orietul Mijlociu este, de fapt, o sinistră și de neînțeles colecție de violență primitivă.

Nu se vor opri! Nici unii și nici ceilalți. Pentru că toți acei dictatori de profesie, Assad, Khomeini, Erdogan, toți, fără excepție, își legitimează dementa „dragoste” pentru popor și valorile sale angajându-l într-un război fără câștigători, dar cu prea multe victime inocente.

Oamenii simpli sunt manipulați, liderii își păstrează puterea, iar fiecare suflet anonim care moare, de o parte sau cealaltă, nu face altceva decât să spună restului omenirii că acest sinistru nu se va sfârși niciodată.

Conclusiv, religia, mai exact fanatismului acesteia, OMOARĂ OAMENI.

Nu este vorba despre nimic altceva, ci despre fanatism religios, stereotipuri culturale, dictaturi personale, manipulare grosolană a maselor și interese globale.

Oamenii mor, iar moarte „se dă” în direct, la televizor. Cât de curând sub formă de programe Reality Show, de entertainement.

Pentru că…fanatism religios care omoară oameni!

PS: Dacă-ți place acest blog, adaugă-l pe ecranul principal al telefonului tău mobil!

Un gând despre „De ce FANATISMUL RELIGIOS omoară oameni, în direct, la televizor?

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: