Nu toți ar trebui să aibă dreptul să moară, așa cum doar câțiva se pricep să trăiască!

Dreptul…

Silogismul este greu de acceptat de cei care au unitate de măsură pentru propria lor viață.

Unii numără anii, alții copiii, cei mai mulți ziua de leafă sau de pensie.

Viața nu este un miracol. Nu este nici o pedeapsă, așa cum a simțit-o Cioran, dar nici vreo mare bucurie, așa cum doar inconștienții o pot percepe.

Viața este pur și simplu o încercare, un joc, o poveste, o piesă de teatru.

Acesta este motivul pentru care știu sigur că Cioran are dreptate. Jocul, spectacolul de teatru, povestea au sau cel puțin ar trebui să aibă un bob de dramatism, o sclipire de nebunie, o minimală intrigă spirituală în interiorul discuțiilor noastre cu noi înșine.

Nebunia unei existențe, anonime chiar marelui public, îi validează individului toate respirațiile, în vreme ce o unitate de măsură de genul celora amintite la debutul acestui scurt text îl descalifică pentru nemurire.

Ca să ni se permită să murim, ar trebui să trecem un banal examen de evaluare a vieții.

Mulți, prea mulți dintre noi ar rămâne repetenți, iar când anii se vor aduna, bătrânețile ne vor apăsa și voia de moarte nu va veni…vom înțelege că nu-i totuna să trăiești ca un bou sinistru sau să înțelegi că-i musai să lași ceva în urma ta!

Ceva, cât de mic…dar CEVA!

PS: Dacă-ți place acest blog, adaugă-l pe ecranul principal al telefonului tău mobil!

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: