Povestea lui Geir Haarde, o țară aproape perfectă și “boschetarii politici” de la noi!

V-am terminat! Cu asta, cu Geir Haarde, chiar v-am terminat! Mai ales pe voi, minunații mei abonați.

Făină chestie, de memorat și povestit. La unul, la altul…poate mai aude unul, poate mai aude altul…poate, cine știe, pricepem și noi câte ceva.

Geir Haarde, dragii mei, fost prim-ministru al Islandei, a fost condamnat de o Curte special constituită, altfel spus doar pentru judecarea acestui caz, pentru, ATENȚIE, neglijență gravă în serviciu. De ce?

Pentru că, dragii mei cititori, distinsul domn nu a anticipat corect daunele pe care violenta criză mondială din 2008 avea să le producă sistemului bancar islandez.

L-au judecat și l-au condamnat! Haarde s-a adresat ulterior CEDO, reclamând modul inechitabil în care, spune el, a fost judecat de compatrioții lui, în țara lui.

CEDO s-a pronunțat de curând. Plângerea lui Haarde s-a respins, procesul lui a fost judecat corect, iar cauza absolut întemeiată.

Eu, ca un prost, tot scriu aici că există modele, iar acestea trebuie urmate. Dacă pe Haarde ăsta l-au judecat ai lui doar pentru că nu a anticipat ceva corect, lui Dragnea ce-ar trebui să-i facem pentru colosala lui FRAUDĂ ELECTORALĂ? Întreb și eu, nu dau cu paru’!

Mai mult decât atât, iată că răspunderea ministerială nu este o poveste de adormit copii, există și se aplică cu succes în țări unde trăiesc oameni.

În țări în care trăiesc români, așa cum este țara noastră, dacă povestești „znoava” asta pe holurile Parlamentului, distinșii noștri demnitari vomită pe tine de râs.

Ca atare, când voi ajunge eu un OM MARE și dacă între timp îmi ajunge și mie de pe Amazon „inelul lui Arabela”, vă promit că mă voi ocupa și de tema asta a răspunderii ministeriale.

Nu uitați, prima este cea a votului obligatoriu. Adică, chestii tari, care, în opinia mea, pot stârpi definiv „boschetarii politici” din această țară, unde trăiesc români!

PS: Dacă-ți place acest blog, adaugă-l pe ecranul principal al telefonului tău mobil!

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: