Cu sinceritate, despre centenar…

Mă întreb, recunosc sunt chiar în metrou când aștern aceste rânduri, ce „trăiri” interioare au vecinii mei de „magistrală”, în acest an centenar, pentru țara lor!

Toți, inclusiv eu, stăm cu privirile ațintite în ecranele telefoanelor. În metrou, oamenii nu se mai privesc, nu le poți vedea ochii. De ani de zile se întâmplă acest lucru.

Mă întorc…Oare ce simt cei de lângă mine despre acest atât de clamat centenar? Nu știu, nu-mi dau seama…

Ce simt eu? Hai că vă spun! Îmi bubuie în urechi, chiar acum, toba fanfarei militare, în ritmul căreia militarii defilează în spatele drapelului unității.

Asta înseamnă pentru mine centenar! Ce ciudat, am un nod în gât…cât un măr!

Atunci nu-l aveam, auzeam doar bubuitul tobei și tare mândru mai eram de uniforma mea albastră, imbecabilă!

Atunci când? La doar 14 ani, la prima mea defilare în formație, pe platoul unui liceu militar de toată isprava!

Acesta este și așa va rămâne CENTENARUL MEU!

PS: Dacă-ți place acest blog, adaugă-l pe ecranul principal al telefonului tău mobil!

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: