Despre lovituri de stat, Castro, Maduro, Lukașenko și Dragnea!

În 1959, pe 1 ianuarie, adică exact acum 59 de ani, Fidel Castro, alături de frate-său, Raul, de rebelul Che Ghevara și de o ceată de visători comuniști, intrau în Havana, exact în minutele în care coruptul general Batista și gașca lui de mafioți americani părăseau cea mai depravată insulă din Caraibele acelor vremuri.

Castro a luat puterea, apoi s-a transformat într-un dictator notoriu. Astăzi, Cuba este ruptă în bucăți de foame, asemenea Venezuelei la fel de comuniste, condusă de alienatul Maduro.

Despre dictatura de la Phenian nu mai discutăm, iar despre alte și alte insule socialiste contemporane aflate la limita extinției prin înfometare a speciei umane poate conferenția zile întregi orice politolog decent.

Stau și mă gândesc acum, la debutul centenarului pe care aproape sigur nu vom fi demni să-l cinstim așa cum se cuvine, la motivele pentru care clasa noastră politică nu a pus, vreme de mai bine de 27 de ani, preț pe valorile esențiale ale democrațiilor validate de istorie.

Fie că vorbim de PSD, fie că discutăm, la mișto este adevărat, de PNL, sau de oricare alții, putem constata cu ușurință că respectul față de credință, educație, muncă, proprietate, capital, profit, competență, concurență sau toleranță nu a fost niciodată una din temele prioritare ale evoluției noastre ca națiune.

Comunismul lui Castro sau a lui Chavez sau Maduro, dictatura sinistră a lui Kim Jong-un sau socialismul reîmpachetat al lui Dodon sau Lukașenko nu sunt altceva decât variante moderne ale lozincilor bolșevice care răsturnau lumea, la debutul secolului trecut.

Nu trebuie decât să citim cu mai mare atenție „burtierele” imense și colorate care rulează zilnic pe ecrane, atunci când televizorul nostru se află pe frecvența România TV.

Așa arată comunismul zilelor noastre, nu altfel. Aparent într-o eternă defensivă în fața inamicilor „poporului”. Popor care, cel puțin mie, mi se pare că este din ce în ce mai „mult” și mai prost. Extrem de prost.

Se împlinesc astăzi exact 59 de ani de la momentul istoric în care o națiune, la cea cubaneză mă refer, trăia minutele magice ale „eliberării” de sub dictatura personală a lui Batista și intra, de bună voie și nesilită de nimeni, într-o și mai groaznică etapă a istoriei ei.

Oamenii nu știu ce li se întâmplă cu adevărat. Ei cred, pur și simplu, ce li se spune, orbi, sedați de lozinci și promisiuni halucinante. Memoria scurtă a oamenilor l-a ajutat pe Castro, în toată perioada ulterioară lui ianuarie ’59.

Așa cum, să recunoaștem, îl ajută astăzi pe Dragnea, la doar un singur an de la momentul în care promitea românilor creșteri de salarii serioase, dacă PSD ajunge la putere.

Românii s-au „eliberat” de Cioloș și l-au crezut pe Dragnea. La final de an, ministrul muncii a declarat, la televiziunea cu burtiere galbene, că doar la o categorie restrânsă de bugetari le vor scădea salariile începând de astăzi.

Socialismul prețuiește lupta de clasă, nimic altceva. Dacă pentru putere trebuie folosită minciuna, o vor folosi. Dacă se impune impostură, o vor folosi. Puterea este importantă, nu ce se poate face cu ea. Așa sunt comuniștii, așa au fost mereu.

Motiv pentru care, mă credeți sau nu, pe Dragnea îl felicit sincer pentru măiestria cu care a orchestrat cea mai sofisticată LOVITURĂ DE STAT a istorie moderne.

Pentru că lovitură de stat se numește atunci când pui mâna pe putere folosind „armele”, împotriva voinței unei majorități.

Castro a folosit puști și pistoale. Dragnea, genial, a îngenunchiat un popor folosind…MINCIUNA.

Un gând despre „Despre lovituri de stat, Castro, Maduro, Lukașenko și Dragnea!

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: