MIHAI LUCAN există pentru tăcem ca niște râme, ca niște nimeni, ca niște umbre!

Ne este la îndemână să identificăm prostia și pe stăpânitorii ei. La îndemână ne este să identificăm tâlhăria și barbaria din sistemul medical sau din învățământul românesc. Dar, paradoxal, tăcem! Ca niște râme, ca niște nimeni, ca niște umbre.

Cazul Lucan, explodat de curând în media datorită încrâncenării cu care un tânăr, astăzi deputat, a vrut să-și ducă până la capăt misia, este relevant.

Câți, oare câți dintre cei din anturajul acestui individ care nu merită nici un fel de clemență la judecata ce urmează au știut de aceste barbarisme duse la extrem?

Lucan, acest contabil de vieți, acest numărător de suferințe, făcea trafic de organe, lua șpagă fără nici o jenă și a creat, paralel, un sistem privat prin care a căpușat bugetul de stat. Procurorii au cerut arestarea, judecătorii l-au lăsat acasă!

De ce? De ce acest sinistru în halat alb rămâne în libertate? Prezumția de nevinovăție trebuie respectată? Dar dreptul la viață, dreptul la respectarea unei poziții pe o listă națională de transplant, dreptul la tratament corespunzător într-o țară europeană…toate aceste prezumții nu sunt validate de Justiția din România?

Ce merită acest Lucan dacă se dovedește un singur caz în care el, absolut asumat, a transplantat un rinichi care trebuia să ajungă la un român aflat în fruntea listei de transplant și a ajuns, în schimbul unei importante sume de bani, în trupul unui străin care râgaia a mărci germane sau altă valută forte?

Ce merită Lucan? Iar noi, ăștia care supraviețuim fără conștiință, goi asemenea unor butoaie vechi de murături care put, noi, ăștia, care acceptăm toate mizeriile de ni se fac de unii și de alții, noi, măi românilor speriați de propriile noastre neputințe, noi ce dracu` merităm?

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: