Despre întunecimea rurală a României și abecedarele fără coperți…

Îi vezi la tot pasul. Aplecați din umeri, cu haine curate dar spălate de prea multe ori, încălțați cu niște chestii, din plastic cel mai probabil, cumpărate din miile de piețe și bazare ale României rurale, mereu obosiți și părăsiți de ei înșiși.

Te întrebi de ce trăiesc? Cu ce se ocupă de fapt și ce motive rezonabile au să se mai trezească, în fiecare dimineață. Au pensii de mizerie. Dacă au. Carte nu au sigur, iar abecedarele citite odată, nu mai au coperți nici măcar în amintirile lor.

Nu știu banii, vorbesc încă despre „sute de mii”, nu despre lei, privesc lucrurile pieziș, cu maximă neîncredere, vor să treacă mereu neobservați, le este, parcă, mereu rușine de câte cineva.

Sunt ușor de păcălit, sunt captivii unei precarități culturale cronice, păstrează, fiecare dintre cei despre care vă scriu, ciudata spaimă față de omul cu carte, de la oraș. Același om care le-a tăvălit viețile zeci de ani la rând, preț de câteva generații.

Ei nu trăiesc. Supraviețuiesc doar. Își târăsc zilele, așa cum trage boul jugul, fără să știe unde, de ce și cât mai durează…

Așa-s tare mulți dintre noi. Locuiesc grupați în întunecimea rurală a României contemporane, numărați, păcăliți din patru în patru ani și ignorați de cei pe care, teoretic cel puțin, ar trebui să-i preocupe soarta acestor bătrâni. Niște bătrâni care nu mai trăiesc de prea multă vreme!

Supraviețuiesc doar…

Un gând despre „Despre întunecimea rurală a României și abecedarele fără coperți…

Adăugă-le pe ale tale

Ai un comentariu?

Powered by WordPress.com. Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: