Mesajul unui ROMÂN ANONIM către ROGOZIN, vice-prim ministrul RUSIEI!


Diplomații și cetățenii ruși au voie să călătorească în toată Europa, pentru că știu să-i respecte pe toți ceilalți. Nimeni altcineva din elita conducătoare a Rusiei nu este ca tine! Tu, Rogozin, ești o excepție sinistră!  Pentru tine, trompetă spartă și proastă ce ești, Uniunea Europeană a impus restricții!

Pentru că vorbești mult și prost, pentru că ești conflictual și periculos, pentru că ești provocator, pentru că faci tot ce este posibil pentru a genera conflicte diplomatice, pentru că ai știință de ce fel de tratament te bucuri din partea Europei, dar insiști mereu să faci gălăgie și circ, pentru că tu ești altfel, iar noi, românii și europenii, nu suntem ca tine! Pentru că tu crezi că ți se cuvine totul, pentru că ești dement, iar noi suntem oameni normali!

Pentru că cei care conduc astăzi România trebuie să-ți vorbească frumos (și o vor face pentru că sunt oameni decenți), îmi iau eu libertatea de a-ți spune ceva extrem de simplu, din partea mea personal și a celor mulți și anonimi, pe care i-ai făcut nemernici și creaturi mârșave, fără să-i cunoști nici cât negru sub unghie!

Mesajul meu, lipsit de diplomația atât de necesară în astfel de cazuri, este foarte simplu, mai ales că nici tu, Rogozin, nu te-ai preocupat să faci reglajele de limbaj când ne-ai jignit pe noi, românii! Așa că, mesajul meu este…

Mai du-te, mă, imbecilule, în pizda mă-tii!

Cătălin Dumitriu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: