BOR, cocoșelul neastâmpărat, popi, episcopi, oameni și sfinți!

Sinodul BOR, sau cum își spun acești stăpânitori de suflete rătăcite și ortodoxe, se pregătește să pună batista pe țambal în cazul episcopului de Huși, PS Corneliu, care-i sugea cocoșelul, la ceas de seară, unui mai tânăr confrate, purtător și el de cruce și patrafir!

Interesantă abordarea popilor, mai ales că partida de sex oral bisericesc s-a întâmplat să se…întâmple în perioada în care Coaliția pentru Familie, sau cum se numește brutăria asta care și-a asumat ingratul rol de a stabili cine tefu pe cine și de ce, este încă o gogoașă caldă cu care întâistătătorii BOR nu prea știu ce au de făcut!

Concret, heterosexual convins fiind, creștin ortodox și făcător de cruci sincere în bisericile păstorite de popii noștri cei de toate zilele, vreau să citesc undeva, relativ repede, un text semnat de Patriarh și nu altcineva, în care acest cetățean recunoaște, în numele instituției pe care o conduce, că popii sunt și ei oameni, că unii o mai și sug, statistic vorbind, iar perfecțiunea biblică nu are nimic de a face cu realitățile cotidiene ale unui secol în care toleranța va lua, încet dar sigur, locul dogmelor care au condus lumea în ultimele sute de secole.

Așa-i corect să se întâmple, preafinților! Să spuneți adevărul, să vă recunoașteți cu smerenie slăbiciunile (izolate, evident) și să construiți o relație onestă și articulată cu enoriași asemenea mie, niște indivizi care știu cum arată librăriile și bibliotecile pe interior.

În cazul în care mă treceți la “pierderi colaterale” și puneți batista pe țambal pentru a nu zdruncina încrederea oarbă pe care românul cu un profil cultural precar o are în vorbele și sutanele voastre cu buzunare largi, voi deschide un dialog pe termen lung cu “Șeful” vostru suprem și voi încerca să-i explic că aici, pe pământ, în Împărăția lui din România, credința s-a transformat într-o mizerabilă contabilitate a sufletelor, iar adevărul a fost sacrificat definitiv pe altarul analizei de oportunitate generate de asumarea sau nu a acestuia!

Deci, popilor, nu fiți fățarnici! Homosexualitatea nu este o chestiune negociabilă! Nici măcar sub sfintele voastre altare! Acceptați adevărul, împăcați-vă cu el și slujiți acest popor cu decență și smerenie. Cu mai puțină opulență și închipuită suficientă. Începeți la dracu` o dată să munciți cu adevărat pentru comunitățile pe care le păstoriți emoțional și încetați să vă purtați ca niște arendași spirituali trimiși de Dumnezeu pe pământ!

Pentru că, stimabililor, sunteți, țineți minte acest lucru, oameni, nu…sfinți!

Cătălin Dumitriu

PS: Am publicat pe 21 iulie acest text! La 7 zile de la acel moment, constat că se mai întâmplă și minuni! Am anticipat corect poziția Patriarhului! Biserica mai cere și iertare! Citește AICI comunicatul Patriarhului!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: