Despre întuneric, duhoare de picioare nespălate și românul care s-a uitat pe sine!

Mirosea foarte tare a picioare nespălate! Foarte tare! Iar duhoarea nu făcea altceva decât să-i accentueze starea de vomă de care nu mai putea scăpa de ani buni. Deschise larg geamul și încerca să tragă aer în piept, sprijinit de pervazul din lemn de nuc, odată frumos ornat cu niște biluțe din metal lucrate manual.

Respira din ce în ce mai greu, iar mirosul de picioare părea că pune stăpânire pe întregul beci întunecos și umed în care se ascunsese acum mai bine de 25 de ani. Și dincolo mirosea foarte urât, a hârtie udă și arsă, a țigară stinsă de ploaie, a mizerie, a tăcere, mirosea îngrozitor a tristețe și a bătrânețe. O ponoseala ciudată de mirosuri, cu care creierul lui nu se putea încă acomoda, o imbecilă senzație de nescăpare.

Albise, iar cutele de pe frunte adunaseră, de-alungul anilor, neliniști, spaime, frici și multă, prea multă mizerie. Coaja de săpun de lângă lavoar se uscase și ea. Renunțase să o mai folosească, oricum nu avea oglindă, nu știa cum arată, nu știa cum mai privește. Uitase, așa cum uitase cum îl cheamă și cum ajunsese în acest beci infect, pe care duhoarea de picioare îl luase în stăpânire încă de la început.

Nu vedea nimic dincolo de geam, era la fel de întuneric, un alt fel de beci, se gândea plăngând fără lacrimi? Un beci mai mare, un beci mai mic? Nu-și putea da seama, dar pricepea mirosul infect de țigară udă și stinsă care răzbea de dincolo de pervazul vechi din lemn de nuc. Nu-i mai bătuse nimeni la ușă de multă vreme. Știa asta, deși nu avea ceas. Nu știa cum arată soarele și dacă soare mai este. Tânjea după un pic de lumină, doar un pic, visa lumânări și cioturi de oglinzi. Dorea să se vadă, să se recunoască. Și mai dorea să vorbească și să strige. Și asta uitase să facă. Știa doar să miroase duhoarea de picioare nespălate, așa, ca o cârtiță chioară, captivă pământului și galeriilor ei.

Ar fi vrut să nu mai fie cârtiță. Să fie cal, sau cocoș, poate un fluture sau un strop de ploaie, să fie afară, să fie în altă parte, dar să fie. Nu-și mai aducea aminte ce este, din ce este făcut, ce culoare-i au mâinile și dacă-i put chiar lui picioarele. Nu-și mai aducea aminte nimic și-și dorea să moară. Dar nu avea curaj, pentru că nu știa cum este să nu mai miroși, să nu mai guști aer infect, pentru că-i era frică de lumea de dincolo de pervazul vechi din lemn de nuc.

Era om? Uitase complet că era om. Era viu și uitase, deși încă de la început toți îi spuseseră, că ușa beciului în care era propriul său ostatic va rămâne mereu deschisă. Uitase și asta, pentru că dacă-ți petreci o viață în întuneric uiți tot. Mai ales cine și de ce ești. Uiți să trăiești și nu mai ai amintiri.

Sprijinit de pervazul vechi de lemn de nuc și siluit de duhoarea de picioare nespălate respira adânc și sacadat căutând, în întunericul perfect, un ciob de oglindă și un capăt lumânare. Își dorea atât de mult să se vadă, să se privească și să-și vorbească. Își dorea atât mult să FIE din nou. Să aibă conștiință de sine, să aibă parte de oglindă și de lumânare. Își dorea să aibă parte de EL ÎNSUȘI și de Dumnezeu, de un bob de lumină și de speranță…

Dar, pentru toate astea, trebuia să dea la schimb infinit CURAJ! Uitase și ce este curajul. Uitase ce sunt cuvintele. Uitase și cărțile, uitase cum arată oamenii, ce vorbesc ei și ce-și doresc. Uitase! Pur și simplu..uitase.

Era o umbră, ceva care respiră, ceva care putea fi numărat. Atât mai era, atât mai rămăsese din el! În rest, nimic, nu mai era nimic, doar sinistra duhoare de picioare nespălate! Și, o singură amintire ciudată! Știa doar că este român, dar, evident, uitase de multă vreme ce înseamnă, de fapt, chestia asta!

Cătălin Dumitriu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: