Despre incest, menopauză, viitorul Europei și imbecilități naționaliste!

Niște unii și niște unele, apropiați mai mult sau mai puțin de ușile saloanelor în care pijamalele în dungi sunt înlocuite, pentru siguranța personalului auxiliar, de unele albe cu mâneci ceva mai lungi, au confiscat cuvântul POPOR ca și cum proprietarul de drept al acestuia este, sau cel puțin ar trebuie să fie, doar politicianul care, vezi Doamne, prețuiește cu adevărat identitatea națiunii din sămânța căruia se trage.

Așa se face că fragilitatea culturală a națiunilor este pusă, fără jenă, în slujba intereselor meschine și personale a politicienilor cu retorică naționalistă, goală de conținut și stăpânitoare de imbecilități sinistre care nu au nici un fel de legătură cu realitățile unei ecosistem social care se definește continuu și ireversibil.

Daltonismul cu care specimene asemenea lui Marine Le Pen percep cromatica socială contemporană poate fi, în egală măsură, cauza dar și efectul unui metaforic incest social în care violatorul dezaxat își abuzează mizerabil copiii doar pentru că, paradoxal sau nu, “cei mici” nu fac încă diferența între un penis în erecție și un slogan bine ales care le gâdilă libidinos neputințele.

Altfel spus, validarea finală a opțiunii majorității europene se apropie atât de periculos pentru personaje ca Marine Le Pen, încât unda seismică va reașeza, cu suficientă fermitate, inclusiv Grupul de la Vișegrad, acolo unde-i locul.

Cât despre poziționările Budapestei, Varșoviei și ale celorlalți oportuniști care confundă integrarea europeană cu un spațiu politic, economic și social dispus să tolereze la nesfârșit fițele de doi lei ale unor smintiți care nu înțeleg sau nu vor să priceapă în ce direcție s-a decis istoria să meargă, rămâne de spus un lucru extrem de simplu: Europa nu este o noțiune abstractă, ci este locul în care majoritățile doresc să se definească identificând cu bună credință motivele care apropie popoare și nu valorizând toxicitatea retoricii naționaliste care-și cântă, cu delicatețea feminină a lui madam Le Pen (dacă aceasta există), cântecul de lebădă!

Viitorul Europei are chipul lui Emmanuel Macron, vârsta și determinarea acestuia, iar acest lucru mă liniștește teribil, pentru că altfel ar fi trebuit să suport cu stoicism o menopauză ideatică cu care nu doream să am de face!

Cătălin Dumitriu 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: